Oncologie

Oncologie

Oncologia medicală este specialitatea care se ocupă cu detecția, stabilirea planului de investigații și tratament, stadializarea și urmărirea diferitelor tipuri de cancer. Domeniul oncologiei este unul din cele mai dinamice ca evoluție și descoperiri, atât în ceea ce privește metodele de diagnostic (markeri tumorali, investigații imagistice specifice), cat și al tratamentului (terapii biologice țintite, terapii hormonale, terapii imunologice moderne). Evaluarea oncologică este complexă și presupune o anamneză extinsă, coroborată cu istoricul familial, dar și investigații paraclinice de confirmare, din care examenul histopatologic (biopsia) care confirmă prezența cancerului este obligatoriu. După stabilirea unui diagnostic de cancer, stadializarea acestuia este esențială, întrucât protocolul de tratament și de urmărire se stabilește în funcție de stadiul bolii. Specialistul oncolog este în măsură să ajute pacientul să înțeleagă diagnosticul și stadiul afecțiunii sale, să discute cu pacientul opțiunile de tratament, să asigure controlul cât mai eficent al simptomelor bolii, dar și al celor rezultate din tratament și nu în ultimul rând să asigure suport și înțelegere emoțională, pentru o calitate a vieții cât mai bună.
In cadrul consultațiilor de oncologie se evaluează și recomandă:

  • planul de investigații pentru stadializarea bolii oncologice
  • planul de tratament după stabilirea stadiului bolii (chimioterapie, radioterapie, terapie biologică, imunoterapie, terapie de susținere, intervenții chirurgicale)
  • planul de monitorizare – frecvența vizitelor, frecvența și tipul investigațiilor
  • consiliere terapie paleativa in stadii avansate
  • terapia durerii oncologice
  • consiliere nutriție, modificări stil de viață, restricții
  • prevenția extinderii bolii
  • prevenția infecțiilor și a complicațiilor

    Medici specialitatea Oncologie: