Terapia durerii

Terapia Durerii

Specialitatea ATI Terapia durerii practică administrarea de blocante ale durerii (anestezice), cu diferite mecanisme de acțiune, cu scopul de a asigura lipsa oricăror senzații neplăcute în timpul unei intervenții chirurgicale, precum și îngrijirea pacienților imediat după intervenții și prevenția complicațiilor postoperatorii imediate. Specialistul în terapia durerii este implicat înainte, în timpul și după intervenția chirurgicală, astfel:

  1. inainte - efectuează evaluarea pacientului pentru a stabili tipul de anestezie necesară, riscurile anestezice personale și pentru a adapta protocolul anestezic la fiecare caz în parte
  2. in timpul - monitorizează pacientul, modulează anestezia în funcție de durata și complexitatea intervenției, intervine în caz de complicații intraoperatorii
  3. după – monitorizează pacientul în primele momente sau ore post intervenție, previne și tratează complicațiile postoperatorii.

Intervenţiile dermatologice se efectuează de obicei cu anestezie locală. Aceasta poate fi de 2 feluri, în funcție de dimensiunea leziunii excizate, de tipul, durata și de complexitatea intervenţiei:

  1. anestezie locală injectabilă, cu xilină
  2. anestezie locală cu cremă EMLA>

Anestezia cu xilină presupune o injecţie la locul intervenţiei, care poate fi resimţită ca dureroasă de pacienţi, însă ulterior este abolită orice senzaţie neplăcută la locul respectiv. Este anestezia locală de elecţie pentru intervenţiile chirurgicale cu bistruriu sau punch şi cu sutură. Pacientul trebuie să nu fie alergic la xilină. Pentru a certifica lipsa alergiei, se poate face un prick-test la xilină anterior intervenţiei.
Anestezia locală cu cremă anestezică EMLA este anestezia de elecţie pentru intervenţiile laser CO2 şi prin radiofrecvenţă Ellman, precum şi în cazul copiilor sau al intervenţiilor şi biopsiilor de mucoasa (genital, buze). Crema anestezică se aplică cu o oră anterior intervenţiei pentru a intra în acţiune şi are avantajul că nu prezintă nici un risc alergic pentru pacient, precum şi faptul că nu există nici o injectare dureroasă.
O intervenție dermatologică presupune în primul rand explicarea in detaliu a interventiei de către medic și obținerea consimțămîntului informat de la pacient. În ziua intervenției, pacientul trebuie să se prezinte la ora stabilită, mancat, cu cafeaua baută, cu medicamentele luate (în cazul în care suferă de afecțiuni cronice medicamentele zilnice nu trebuie întrerupte, exceptie dacă decide medicul operator sau ATI altfel).

Medici specialitatea ATI: